luni, 30 septembrie 2013
marți, 24 septembrie 2013
O nouă Iniţiere în Fotografie, cu Dan Mititelu
Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi
vă invită să începeţi luni, 14 octombrie 2013, de la ora 18,
O iniţiere în Fotografie cu Dan Mititelu.
- a XVII-a ediţie -
Se organizează 20 de întâlniri de câte două ore, în fiecare zi de luni şi joi, între orele 18 şi 20.
Pentru 40 de ore, fiecare participant(ă) trebuie să achite, în total, doar 100 (o sută) lei.
Înscrierile se pot face doar marţi, 15 octombrie a.c. şi miercuri, 16 octombrie 2013, între orele 18 şi 20.
Sediul Casei de Cultură “Mihai Ursachi” se află în Iaşi, b-dul "Carol I", Parcul Copou (tel.: 0232-26.75.47).
Prelegerile sunt ilustrate cu peste 1.000 de planşe tehnice şi fotografii ale unor autori clasici şi contemporani.
La sfârşitul iniţierii nu se susţine vreun examen şi nici diplome de merit nu se oferă.
Cele 16 (par)cursuri organizate până acum au reunit peste 510 (cinci sute zece) persoane.
Pentru nehotărâte şi nehotărâţi, la prima întâlnire a (par)cursului fotografic intrarea este liberă.
“O iniţiere” se poate citi “Una iniţiere” sau “Zero iniţiere”.
Condiţiile pentru înscriere şi alte informaţii se află în:
"Iezerul de Foc" Expoziţie de fotografie
Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a Municipiului Iaşi
B-dul Carol I, Parcul Copou
Galeria de Artă "Labirint"
"Iezerul de Foc"
Expoziţie de fotografie
Cristina Catrinaru, Mihai Câmpeanu, Damaris Câniparu, Alexandru Chicu, Vlad Colotilă, Claudia Dumitraş, Gabriela Ferenţ, Vasile Iacob, Dan Mititelu, Isabela Oniche, Anca Popa, Elena Ralea, Marius Sihleanu, Ana-Maria Sîngeap, Iulian Sîngeap, Diana Ţibu, Cristian Vidraşcu, Victor Zevoi, Oana Zobu.
Vernisaj: marţi, 1 octombrie 2013, ora 18.30, în Sala "Diotima".
luni, 23 septembrie 2013
sâmbătă, 14 septembrie 2013
joi, 12 septembrie 2013
marți, 10 septembrie 2013
Pe nişte dealuri, între munţi.
Aşa a trecut şi concediul de anul ăsta, unul mic-mic-mic dar la înălţime, pe dealurile Măgurii, între Masivul Bucegi şi crestele din Piatra Craiului.
Şi pentru că în zilele astea mai oricine poate avea un telefon dăştept, care ştie face "panarame" doar aşa, ţinând deştu' apăsat şi făcând roată-mprejur, mă văd nevoit să invit pe oricine vrea să vadă cum arată o panoramă făcută cu un aparat de fotografiat, ce detalii se pot afla într-o imagine de dimensiune de fotofrafiere.
"Panaramele" la dimensiune mare le găsiţi aici şi aici.
Şi pentru că în zilele astea mai oricine poate avea un telefon dăştept, care ştie face "panarame" doar aşa, ţinând deştu' apăsat şi făcând roată-mprejur, mă văd nevoit să invit pe oricine vrea să vadă cum arată o panoramă făcută cu un aparat de fotografiat, ce detalii se pot afla într-o imagine de dimensiune de fotofrafiere.
"Panaramele" la dimensiune mare le găsiţi aici şi aici.
luni, 9 septembrie 2013
Abonați-vă la:
Postări (Atom)