Valurile

             Valurile vin şi pleacă în viaţa noastră, permanent. Apar de nicăieri, când nu te aştepţi, din senin. Te lovesc şi te iau mai întotdeauna pe nepregătite. Îţi întunecă existenţa într-atât cât să crezi pentru moment că e chiar sfârşitul lumii, tot ce vezi devine neclar, incert. Dar, chiar în clipa când crezi că totul se sfârşeşte, apare o rază de lumină. Toate încep parcă să-şi schimbe arătarea, un  nou început se arată. Culorile revin la viaţă relevând esenţa. 

           Cazi şi te ridici, te pleci şi te îndrepţi, dormi şi te trezeşti la viaţă. În fiecare zi.

             În fiecare zi ...e bine.

Curcubeul şi Luna

Vara asta este, cel puţin până acum, o vară clasică dacă se poate spune aşa. A fost şi foarte cald dar zilele de arşiţă s-au intercalat cu unele mai răcoroase, a plouat destul de mult şi nu tot în 3 ore ca altădată, plantele parcă nu mai arată aşa ofilite sau chiar arse ca în anii trecuţi.

Vara am avut de toate. Şi zile faine de plajă şi ploi aprige de 10 minute şi nori şi soare. Ba chiar şi un curcubeu la vreme de seară când luna mai mai că fugărea soarele la culcare.

Vara asta îmi aduce aminte de anii copilăriei şi din alt punct de vedere. S-au făcut fruncte ... ca pe vremuri, toţi zarzării şi toţi caişii de printre blocuri, cei de la care nu vedeam mai mult decât florile minunate ale primăverii de-abia îşi mai ţin acum crengile încărcate de fructe. Pe vremea când eram eu copil era o bucurie nemăsurată mersul ''la şparlit'' de fructe de prin gradinile vecinilor. Azi însă copii au alte tentaţii, caisele aurii care stau grămadă pe cracă nu mai fac cu ochiul nimănui.

Oare curcubeul şi luna mai fac cu ochiul copiilor din ziua de azi?