marți, 31 martie 2020

Tură foto prin casă (sau despre fotografia de carantină). Partea II-a. Color.

       Când am început ”tura” asta foto, m-am gândit cum să fac să fotografiez îngrijorarea, spaimele, anxietatea, necunoscutul, fără să mă aștept ca odată ”prinse” în cadre, ele să dispară din sufletul meu.













       Și m-am trezit deodată, așa cum spuneam și deunăzi, atunci când chiar mă așteptam cel mai puțin că vine fotografia să-mi redea liniștea și echilibrul.
        Bănuiesc că tot așa e și cu credința în Dumnezeu.

luni, 30 martie 2020

Tură foto pe-afară (sau despre plimbarea motivațională de primăvară)

       Nu doar pentru că ieri a fost duminică și un pic mai cald și un pic mai frumos afară ci mai ales pentru că Mirela nu mai ieșise din casă decât O SINGURĂ DATĂ începând din 11 martie de când s-au suspendat cursurile, am decis să-mi scot consoarta la plimbare. Și deoarece ar fi putut fi complicat cu explicatul către autorități a nevoii de aerisire a neuronului am decis să facem o plimbare MOTIVAȚIONALĂ, în jurul cimitirelor :-). ...RELOR, pentru că sunt 3 pe lângă blocul nostru, pe deal. ”Sf. Treime”, ortodox și public, cel Evreiesc și unul nou, privat și multi-confesional, ”Sf. Ioan Botezătorul”, de care sincer, acum am aflat.


      Pe dealul nostru, liniște. Oarecum normal. Pe dealul celălalt, liniște. Oarecum nefiresc. Nici măcar UN FUM de mici, nimicuța!







      În rest, natura își vede de treaba ei, floricele, speranțe, albinuțe, miresme proaspete de primăvară...
        Cum  spuneam, motivațional!

duminică, 29 martie 2020

Tură foto prin casă (sau despre fotografia de carantină). Partea I-a. Alb-negru.

        În 2007, când am început să privesc spre ceea ce fotografiez cu alți ochi, cu gândul la ceea ce aș vrea să spună fotografia mea, sau cum să fac să se vadă un anume ”ceva ce simt” prin pozele mele, nu știam de ce fac asta. S-a dovedit atunci o foarte bună cale spre păstrarea sănătății mintale, am cunoscut oameni tare faini, moduri complet diferite de a vedea și de a trata viața. În două vorbe fotografia a fost o soluție salvatoare spre a merge mai departe pe calea mea.
          Acu recent, de câteva luni bune însă, inspirația se pare că bate doar pe la alte porți, plafonarea pare tot mai evidentă și îndepărtarea de fotografie se insinuează discret dar hotărât.  A trebuit să vină criza, carantina, toate cele ca să descopăr,  din nou câtă liniște și echilibru îți poate aduce o activitate capabilă de a-ți stârni focul ce mocnește în adâncuri. Și cât de mare este lumea asta mică din jurul fiecăruia.






 

miercuri, 10 aprilie 2019

Zic și eu, așa...




Acuma, ce să zic. Cred că totuși a venit primăvara de-a binelea, nu mai e de șagă!

luni, 1 aprilie 2019

Nu credeam să-nvăț a poza vreodată....cu ochiul de pește

             Mda, primul contact cu obiectivele ”fisheye” a fost un Samyang de 8 mm, pentru Nikon. Nu ne-am plăcut, nu ”ne-am luat”. A urmat apoi (doar) super-angularul Tokina 11-16 mm f/2,8 - o minunăție care mai apoi a ajuns pe mâinile dibace ale cuiva care îl merită mai mult decât mine.
            Acum, de când cu Oly, în încercarea de a acoperi cât mai mult din gama de distanțe focale, mi-au picat ochii pe niscaiva articole în care despre Samyang 7,5 mm, f/3,5 MFT se vorbea destul de decent. Chiar elegant. Cu oarecare temeri m-am decis să ”mai trag odată” lozul ăsta, să văd care e treaba. De data asta ne-am plăcut, cam din prima. Nu am pretenția de a face vreun soi de review al obiectivului, nu-s calificat petnru asta, doar afirm că mi se pare mult mai reușit decât varianta pentru Nikon, mai clar, mai faine culorile. O fi doar și pentru că e generație mai nouă, cine știe...
            Pun mai jos câteva cadre din plimbarea de sâmbăta trecută, spre exemplificare.














         

joi, 14 martie 2019

Înghesuiala de seară la șoping. Sau despre noi funcții de fotografiere.

           Ori m-am lenevit eu prea de tot, ori într-adevăr timpul a uitat să se mai dilate, după ce ani de zile tot simțeam că se comprimă, ori nu mai știu de ce, dar nu am mai pus nimic pe aici de tare multă vreme. Prea multă.
        Nici în ianuarie, când la vreme de iarnă a venit la mine Oly, nici în februarie după ce, încet-încet am început a mă împrieteni cu el, nu mi-a fost dat să scriu și să urc nimic pe aici.
           O fac azi, când am deslușit una dintre cele mai faine funcții pe care ți le poate oferi un sistem mirrorless și unul DSLR (cel puțin deocamdată), nu. Se cheamă Time Composite de la Olympus OM-D M5 II (noul stăpân!) iar alăturat aveți rezultatele.
            Mie îmi plac. Funcția asta, împreună cu Time Live (pe care încă nu am testat-o) deschide o cale nouă în fotografia cu timpi lungi de expunere și mi se par extrem de utile.