Şi a fost Jethro Tull, la Iaşi...

...dacă îmi este permis împumutul acestei binecunoscute expresii ale unui şi-mai-bine-cunoscut fotograf de concerte.
   Da doamnelor, dommişoarelor şi domnilor, Ian Anderson, HIMSELF. Mă bucur enorm că am apucat să asist la un asemenea concert în Iaşi, cinste celor care au adus trupa asta în cadrul FIE. Dar nu pot să nu remarc promovarea aproape INEXISTENTĂ. Ştiu o mulţime de oameni care au aflat în ultima clipă de acest concert şi sunt cu siguranţă mulţi care vor afla mâine. Sau de luni încolo. Mi se pare un mare păcat, să nu fii în stare să anunţi un asemenea eveniment astfel încât în faţa scenei să fie un public mai numeros, pe care artiştii l-ar fi meritat cu prisosinţă.
    Sunt pe deplin convins însă că toţi cei care au fost în această seară acolo au gustat din plin  din deliciul unui act artistic veritabil, cum puţine se mai întâlnesc la "artiştii din zilele noastre". Entuziasm, profesionalism, pasiune, o plăcere nebună de a cânta, o dăruire de parcă ar fi cântat la Royal Albert Hall. Exact aşa am simţit, ca la toate trupele mari, că au venit acolo să cânte PENTRU MINE. 
     Şi de aceea le mulţumesc!

     RESPECT!

AC/DC la Bucureşti - continuare

           Cu tot vacarmul de acolo, între piese mai auzeai câte ceva. Undeva în dreapta noastră era o familie cu un puşti care nu avea mai mult de 11-12 ani. Puştiul era împreună cu alţi câţiva prieteni de seama lui, intraţi împreună sau proaspeţi împrieteniţi acolo, pe gazonul concertului. Cert e că puştiul ăsta ştia toate momentele concertului iar prietenii lui nu  şi ca să vadă toti cât e de tare, când s-au auzit primele acorduri din "The Jack" puştiul a şi sărit: "acuma face Angus streaptease!" la care taică-su, patern-dojenitor: "Da' nu le mai zice chiar tot ce urmează..." S-a mai ţinut puştiul, cu greu, dar nici nu începuse bine "Let There Be Rock" că puştiul şi ţipă în gura mare, să audă toţi: "Acuma face Angus solo-ul!" Simpatic foc!

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27. Whole Lotta Rosie, o "big mamma" care a încălecat locomotiva şi care dădea din picior în ritmul piesei...! Bestial!

28.

29.

30.

31. După "Let There BE Rock" a început recitalul de solo al lui Angus Young. Apoi fraţilor...să "stai" singur pe scenă timp de aproape 10 minute, să fugi de colo până colo cu chitara în braţe, să scoţi în timpul ăsta sunete care să ţină 60.000 de oameni cu sufletul la gură, să faci solo de chitară doar cu mâna stangă pe grif şi cu dreapta în aer timp de aproape un minut şi asta după o oră şi jumătate de cântat deja...aşa ceva nu vezi în fiecare zi.

32.

33.

34. Finalul orgasmic al solo-ului, cu nimic exagerat.

35.

36.

37.

38.

39. Say WHAT????

40.

41.

42.

43.

44.

45. For Those About To Rock (We Salute You)

46.

47. Aşa s-a încheiat, în salve de tun ("we salute you, fire!") un concert minunat, un concert aşteptat şi care a meritat

48.

Dacă în 1982, când eu am participat la prima "discotecă" de sâmbătă seara de la Liceul (pe atunci, Colegiul de acum) "Ştefan cel Mare" din Suceava, discotecă în care am auzit pentru prima oară în public piesele AC/DC (şi zic aşa ca să fac diferenţa faţă de ce ascultam fiecare acasă), dacă atunci mi-ar fi spus cineva că într-o zi vom ţopăi şi vom ţipa în faţa lor...l-aş fi crezut nebun.

Acelaşi sentiment îl am acum ca în 2007 după ce am văzut Rolling Stones la Bucureşti, ca în 2008 după ce am văzut Eric Clapton la Munchen. După ce vezi o trupă ca asta în concert, în faţa ta, nimic nu mai e ca înainte, totul se schimbă are alte semnificaţii, mai pline, mai vii. Nimic nu se compară cu momentul când eşti faţă în faţă cu artistul. Pot să inventeze ăştia televiziune HHHHD şi sunetul ultra-mega-para-super Dolby Surround, 3D, 4 D sau ce le-o va mai trece prin minte. Degeaba.

LIVE e totul în muzică.

I Salute You! 

AC/DC la Bucuresti

     Ştiu, miercuri seara e cam târziu pentru un fotoreportaj de la un eveniment de duminică seara, dar nici nu mi-am propus să fiu printre primii ci mai degrabă să vă aştern aici câteva imagini şi câteva gânduri "la rece" despre o manifestare pe care tare mult am aşteptat-o şi care nu m-a dezamăgit în nici un fel.

1. Duminică la ora 12,23 atât de linişte cum arareori găseşti în nebunia aia numită Bucureşti. Liniştea de dinainte.

2. Locaţia, în aşteptarea mulţimii, ultimele retuşuri şi reglaje, pentru că de peste tot...

3. ... vin rânduri-rânduri, se adună lumea...

4. ...unii chiar vor să intre primii, respiră aerul rock de dimineaţă...

5. ... în timp ce alţii mai zăbovesc la o snoavă în faţa Ateneului.

6. În grădina Parlamentului, la picnic.

7. Atenţie! Chiar vi se pregăteşte ceva!

8. Down, o trupă care pe mine nu m-a convins.

9. Ţinută de gală, doar e spectacol, ce naiba!

10. Până şi reporterii simt nevoia să facă totul mai special, adevărul fiind că numai de acolo unde erau ei puteai să cuprinzi toată desfăşurarea de forţe.

11. Iris, cu Cristi Minculescu obosit sau poate doar copleşit de "cei ce vor fi" pe acea scenă în câteva minute. Oricum, mi-au plăcut mai mult decât Down şi cred că publicul ar fi apreciat mult un "Trenul fără naş" la final. S-ar fi potrivit de minune cu ce a urmat.

12. Iar ce a urmat a fost...aşa cum trebuia să fie. PROFI'! Fără nici un rabat.

13. Rock'n Roll Train.

14. Back In Black

15. Big Jack

16. Dirty Deeds Done Dirt Cheap

17. Shot Down in Flames

18. Thunderstruck

19. Hell's Bells

20. The Jack

Atât pentru azi, ca să mai avem ce foto-povesti şi zilele următoare.

I Salute You!