Nu am mai scris nimic aici şi nu am mai urcat nici o imagine aici de FOOAARRTE mută vreme... Motivele nu are nici un sens să le înşir, sunt sigur că sunteţi fiecare sătul de ale voastre...
Mai bine să vă scriu cum de m-am urnit să o iau "din nou la drum". În ultimul sfârşit de săptămână s-a desfăşurat la Iaşi turneul de calificare pentru Campionatul European de Handbal feminin, junioare până în 17 ani, grupa a VI-a. Au venit la Iaşi echipele reprezentative din Olanda, Armenia, Israel şi fetele noastre, bineînţeles.
Cum nu prea vezi prea des în "dulcele târg" meciuri de nivelul ăsta (fie ele şi între echipe de junioare) m-am hotătât să merg şi, datorită unor împrejurări norocoase am beneficiat şi de o acreditare "de presă" care mi-a permis să mă mişc mai liber pentru fotografiat. După cele trei zile nu pot spune că am rămas cu cine ştie ce imagini memorabile dar am (re)trăit o lecţie de mult uitată: DĂRUIREA! Mi-a fost dat să (re)văd cum nişte copii se luptă pentru fiecare pas, minge, pasă, gol, recuperare, minut câştigat. Fără şmecherii, fără furăciuni. Pe bune. La o vârstă pe care o cunosc destul de bine (fiică-mea a făcut 17 anul trecut) copii ăştia mi-au arătat că legea aia veche pe care am învăţat-o şi eu a rândul meu acum multă vreme încă mai e valabilă: valoarea ADEVĂRATA nu este posibilă fără muncă! Poate doar un loc de frunte pe terasă la mall, dar nimic mai mult...
Într-o lume în care valorile sunt aproape în totalitate întoarse cu fundul în sus am respirat zilele astea aerul curat al speranţei, al încrederii că totuşi mai avem, ca oameni, o şansă.
Remarcabil efortul fetelor dar şi al organizatorilor, care au adus-o pe Cristina Neagu (desemnată cea mai bună handbalistă din lume în anul 2010!!) să le dea inspiraţie fetelor. Ca o paranteză fie spus este incredibil cum în fiecare pauză Cristina Neagu era realmente asaltată de fetiţe de 7-8-9 ani care îi cereau autografe ca unei zeiţe...
Imaginile sunt de la meciul "vedetă" cel cu Olanda. Amândouă echipele fiind deja calificate a fost doar un meci "care pe care", al orgoliilor. Olanda are o echipă mai bună, mai bine antrenată, mai bine dotată, are Academie de handbal în ţară, are un popor care nu-şi scoate scutire de orele de educaţie fizică pentru copii ca să facă matematică sau altceva în timpul ăsta, are săli de sport câte şcoli avem noi de toate, are jucători legitimaţi câţi avem noi bugetari.... Olanda are o viaţă normală şi cu toate astea duminică, printr-un efort colectiv remarcabil, fetele noastre au câştigat.
Bravo lor!
1. Imnurile
2. Puştiul, olandez venit probabil cu părinţii care formau o foarte vie galerie.
3. N-ai vrea să te lovească mingea aia...
4. Pe aici nu se trece!
5. Decarul olandez, cea mai bună jucătoare a turneului.
6. Cristian Gaţu, îngândurat.
7. Seviştean Popa, antrenorul principal al lotului României.
8. ...oare chiar pierdem?...
9. Gustul dulce al victoriei şi amărăciunea înfrângerii.
10. Campioanele de mâine.
