vineri, 28 mai 2010

Eminescu. De închiriat.

Nu sunt dintre cei foarte umblaţi prin lume, dar am avut norocul să vizitez câteva dintre capitalele europene şi dintre oraşele occidentului, dintre cele mai "cu renume". Ba chiar am avut norocul a cunoaşte şi câteva dintre cele fără "ştaif", târguri obişnuite, fără pretenţii deosebite. Nicăieri însă nu am întâlnit un prost gust mai parşiv amestecat cu nepăsare şi dispreţ ca în "micul Paris", în Bucureştiul nostru cel de toată ruşinea. Poate în afară de complet cenuşie Bulgarie unde mi-a şi fost frică să opresc maşina, darămite să fotografiez.
Oroarea vizuală de mai jos nu e un colţ uitat de lume, în vreun fund de Africă analfabetă ci la noi, în inima capitalei, în ceea ce ar trebui să fie un motiv de mândrie, un mic colţ de rai care să atragă turiştii plimbăreţi, în "altstadt" cum spun nemţii. În locul ăl mai frumos şi îngrijit pe care toată lumea ar trebui să-l respecte.

E Lipscani, colţ cu Victoriei.


sâmbătă, 22 mai 2010

AC/DC la Bucureşti - continuare




           Cu tot vacarmul de acolo, între piese mai auzeai câte ceva. Undeva în dreapta noastră era o familie cu un puşti care nu avea mai mult de 11-12 ani. Puştiul era împreună cu alţi câţiva prieteni de seama lui, intraţi împreună sau proaspeţi împrieteniţi acolo, pe gazonul concertului. Cert e că puştiul ăsta ştia toate momentele concertului iar prietenii lui nu  şi ca să vadă toti cât e de tare, când s-au auzit primele acorduri din "The Jack" puştiul a şi sărit: "acuma face Angus streaptease!" la care taică-su, patern-dojenitor: "Da' nu le mai zice chiar tot ce urmează..." S-a mai ţinut puştiul, cu greu, dar nici nu începuse bine "Let There Be Rock" că puştiul şi ţipă în gura mare, să audă toţi: "Acuma face Angus solo-ul!" Simpatic foc!
21.
22.
23.
24.
25.
26.
27. Whole Lotta Rosie, o "big mamma" care a încălecat locomotiva şi care dădea din picior în ritmul piesei...! Bestial!
28.
29.
30.
31. După "Let There BE Rock" a început recitalul de solo al lui Angus Young. Apoi fraţilor...să "stai" singur pe scenă timp de aproape 10 minute, să fugi de colo până colo cu chitara în braţe, să scoţi în timpul ăsta sunete care să ţină 60.000 de oameni cu sufletul la gură, să faci solo de chitară doar cu mâna stangă pe grif şi cu dreapta în aer timp de aproape un minut şi asta după o oră şi jumătate de cântat deja...aşa ceva nu vezi în fiecare zi.
32.
33.
34. Finalul orgasmic al solo-ului, cu nimic exagerat.
35.
36.
37.
38.
39. Say WHAT????
40.
41.
42.
43.
44.
45. For Those About To Rock (We Salute You)
46.
47. Aşa s-a încheiat, în salve de tun ("we salute you, fire!") un concert minunat, un concert aşteptat şi care a meritat
48.

Dacă în 1982, când eu am participat la prima "discotecă" de sâmbătă seara de la Liceul (pe atunci, Colegiul de acum) "Ştefan cel Mare" din Suceava, discotecă în care am auzit pentru prima oară în public piesele AC/DC (şi zic aşa ca să fac diferenţa faţă de ce ascultam fiecare acasă), dacă atunci mi-ar fi spus cineva că într-o zi vom ţopăi şi vom ţipa în faţa lor...l-aş fi crezut nebun.
Acelaşi sentiment îl am acum ca în 2007 după ce am văzut Rolling Stones la Bucureşti, ca în 2008 după ce am văzut Eric Clapton la Munchen. După ce vezi o trupă ca asta în concert, în faţa ta, nimic nu mai e ca înainte, totul se schimbă are alte semnificaţii, mai pline, mai vii. Nimic nu se compară cu momentul când eşti faţă în faţă cu artistul. Pot să inventeze ăştia televiziune HHHHD şi sunetul ultra-mega-para-super Dolby Surround, 3D, 4 D sau ce le-o va mai trece prin minte. Degeaba.
LIVE e totul în muzică.

I Salute You! 

miercuri, 19 mai 2010

AC/DC la Bucuresti

     Ştiu, miercuri seara e cam târziu pentru un fotoreportaj de la un eveniment de duminică seara, dar nici nu mi-am propus să fiu printre primii ci mai degrabă să vă aştern aici câteva imagini şi câteva gânduri "la rece" despre o manifestare pe care tare mult am aşteptat-o şi care nu m-a dezamăgit în nici un fel.

1. Duminică la ora 12,23 atât de linişte cum arareori găseşti în nebunia aia numită Bucureşti. Liniştea de dinainte.


2. Locaţia, în aşteptarea mulţimii, ultimele retuşuri şi reglaje, pentru că de peste tot...


3. ... vin rânduri-rânduri, se adună lumea...


4. ...unii chiar vor să intre primii, respiră aerul rock de dimineaţă...

5. ... în timp ce alţii mai zăbovesc la o snoavă în faţa Ateneului.


6. În grădina Parlamentului, la picnic.

7. Atenţie! Chiar vi se pregăteşte ceva!

8. Down, o trupă care pe mine nu m-a convins.

9. Ţinută de gală, doar e spectacol, ce naiba!

10. Până şi reporterii simt nevoia să facă totul mai special, adevărul fiind că numai de acolo unde erau ei puteai să cuprinzi toată desfăşurarea de forţe.

11. Iris, cu Cristi Minculescu obosit sau poate doar copleşit de "cei ce vor fi" pe acea scenă în câteva minute. Oricum, mi-au plăcut mai mult decât Down şi cred că publicul ar fi apreciat mult un "Trenul fără naş" la final. S-ar fi potrivit de minune cu ce a urmat.

12. Iar ce a urmat a fost...aşa cum trebuia să fie. PROFI'! Fără nici un rabat.

13. Rock'n Roll Train.

14. Back In Black

15. Big Jack

16. Dirty Deeds Done Dirt Cheap

17. Shot Down in Flames

18. Thunderstruck

19. Hell's Bells
20. The Jack



Atât pentru azi, ca să mai avem ce foto-povesti şi zilele următoare.

I Salute You!



















luni, 17 mai 2010

Let There Be Rock

...And ROCK It Was!

           Şi a fost AC/DC. Live. La noi acasă. La Bucureşti. Cu toate ale lor. Aşa cum nu credeam vreodată. Dar au fost.
            Promit să revin zilele următoare cu mai multe imagini.