Nu credeam să-nvăț a poza vreodată....cu ochiul de pește

             Mda, primul contact cu obiectivele ”fisheye” a fost un Samyang de 8 mm, pentru Nikon. Nu ne-am plăcut, nu ”ne-am luat”. A urmat apoi (doar) super-angularul Tokina 11-16 mm f/2,8 - o minunăție care mai apoi a ajuns pe mâinile dibace ale cuiva care îl merită mai mult decât mine.

            Acum, de când cu Oly, în încercarea de a acoperi cât mai mult din gama de distanțe focale, mi-au picat ochii pe niscaiva articole în care despre Samyang 7,5 mm, f/3,5 MFT se vorbea destul de decent. Chiar elegant. Cu oarecare temeri m-am decis să ”mai trag odată” lozul ăsta, să văd care e treaba. De data asta ne-am plăcut, cam din prima. Nu am pretenția de a face vreun soi de review al obiectivului, nu-s calificat petnru asta, doar afirm că mi se pare mult mai reușit decât varianta pentru Nikon, mai clar, mai faine culorile. O fi doar și pentru că e generație mai nouă, cine știe...

            Pun mai jos câteva cadre din plimbarea de sâmbăta trecută, spre exemplificare.

         

Înghesuiala de seară la șoping. Sau despre noi funcții de fotografiere.

           Ori m-am lenevit eu prea de tot, ori într-adevăr timpul a uitat să se mai dilate, după ce ani de zile tot simțeam că se comprimă, ori nu mai știu de ce, dar nu am mai pus nimic pe aici de tare multă vreme. Prea multă.

        Nici în ianuarie, când la vreme de iarnă a venit la mine Oly, nici în februarie după ce, încet-încet am început a mă împrieteni cu el, nu mi-a fost dat să scriu și să urc nimic pe aici.

           O fac azi, când am deslușit una dintre cele mai faine funcții pe care ți le poate oferi un sistem mirrorless și unul DSLR (cel puțin deocamdată), nu. Se cheamă Time Composite de la Olympus OM-D M5 II (noul stăpân!) iar alăturat aveți rezultatele.

            Mie îmi plac. Funcția asta, împreună cu Time Live (pe care încă nu am testat-o) deschide o cale nouă în fotografia cu timpi lungi de expunere și mi se par extrem de utile.

Turnurile din Iaşi

Dintr-o altă plimbare pe dealurile din jurul casei mele. Se vede Iaşul, altfel.

"Ziua Fotografiei de Stradă la Iaşi" Expoziţie de fotografie

Vă invităm să ne fiți alături la vernisajul expoziţiei "Ziua Fotografiei de Stradă la Iaşi"

Când: Luni, 1 octombrie 2012, ora 18:00

Unde: Casa de Cultură a Municipiului Iaşi "Mihai Ursachi", Galeria de Artă "La Gard"

Prezintă: Nichita DANILOV

Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 1-14 octombrie 2012 şi cuprinde cele 18 lucrări selecţionate în cadrul concursului organizat cu ocazia Zilei Fotografiei de Stradă la Iaşi. Autorii lucrărilor care se regăsesc în expoziţie sunt: Ionuţ Alexa, Eugen Anghel, Alina Bîtea, Eugen Brodner, Ionuţ Cîrjă, Armand Dascălu, Gheorghiţă Epureanu, Atena Grădinaru, Iulia Iacoban, Ionuţ Ignat, Lucian Lazăr, Florin Lăzărescu, Otilia Lăzărescu, Grapinoiu Petru, Alexandru Toma, Cristi Țibu, George Vintilă, Andrei Weingold.

Graţie partenerului nostru în organizarea acestui eveniment, Casa de Cultură a Municipiului Iaşi "Mihai Ursachi", avem posibilitatea să organizăm vernisajul într-o locaţie pe gustul oricărui fotograf de stradă - la Galeria de Artă "La Gard" - adică chiar în stradă. În caz de vreme (foarte) rea, vernisajul se va desfăşura în sala "Diotima" a aceleiaşi instituţii.

"Ziua Fotografiei de Stradă la Iaşi" face parte dintr-un eveniment naţional iniţiat de Asociaţia " Bucureştiul Meu Drag" şi organizat la Iaşi de Andrei Weingold şi Iulia Paşcanu. Scopul evenimentului este să aducă în prim plan acest gen de fotografie şi să descopere pe cei mai buni practicanţi ai săi.

Anul acesta, la Iaşi, i-am avut ca invitaţi speciali pe artiştii fotografi Andrei Pandele şi Silviu Gheţie, în seara de 4 septembrie. Am ieşit la fotografiat împreună şi am vizionat fotografii în parcul Copou, pe 8 septembrie. Am organizat un concurs în care s-au înscris 42 de fotografi, cu peste 100 de fotografii. Imaginile cîştigătoare, desemnate de fotograful român Vlad Eftenie, fac obiectul expoziţiei de faţă.

Valurile

             Valurile vin şi pleacă în viaţa noastră, permanent. Apar de nicăieri, când nu te aştepţi, din senin. Te lovesc şi te iau mai întotdeauna pe nepregătite. Îţi întunecă existenţa într-atât cât să crezi pentru moment că e chiar sfârşitul lumii, tot ce vezi devine neclar, incert. Dar, chiar în clipa când crezi că totul se sfârşeşte, apare o rază de lumină. Toate încep parcă să-şi schimbe arătarea, un  nou început se arată. Culorile revin la viaţă relevând esenţa. 

           Cazi şi te ridici, te pleci şi te îndrepţi, dormi şi te trezeşti la viaţă. În fiecare zi.

             În fiecare zi ...e bine.

Eminescu. De închiriat.

Nu sunt dintre cei foarte umblaţi prin lume, dar am avut norocul să vizitez câteva dintre capitalele europene şi dintre oraşele occidentului, dintre cele mai "cu renume". Ba chiar am avut norocul a cunoaşte şi câteva dintre cele fără "ştaif", târguri obişnuite, fără pretenţii deosebite. Nicăieri însă nu am întâlnit un prost gust mai parşiv amestecat cu nepăsare şi dispreţ ca în "micul Paris", în Bucureştiul nostru cel de toată ruşinea. Poate în afară de complet cenuşie Bulgarie unde mi-a şi fost frică să opresc maşina, darămite să fotografiez.

Oroarea vizuală de mai jos nu e un colţ uitat de lume, în vreun fund de Africă analfabetă ci la noi, în inima capitalei, în ceea ce ar trebui să fie un motiv de mândrie, un mic colţ de rai care să atragă turiştii plimbăreţi, în "altstadt" cum spun nemţii. În locul ăl mai frumos şi îngrijit pe care toată lumea ar trebui să-l respecte.

E Lipscani, colţ cu Victoriei.

Vremea bună de după furtună

Da, așa zice lumea că merg lucrurile, așa cică ar trebui să fie și poate chiar așa este. După furtună iese iarăși soarele. Totul e ca furtuna să fie suficient de scurtă pentru a nu ne arunca în disperare și norii să dispară înainte de a lasă urme prea adânci înăuntrul nostru.

Curcubeul şi Luna

Vara asta este, cel puţin până acum, o vară clasică dacă se poate spune aşa. A fost şi foarte cald dar zilele de arşiţă s-au intercalat cu unele mai răcoroase, a plouat destul de mult şi nu tot în 3 ore ca altădată, plantele parcă nu mai arată aşa ofilite sau chiar arse ca în anii trecuţi.

Vara am avut de toate. Şi zile faine de plajă şi ploi aprige de 10 minute şi nori şi soare. Ba chiar şi un curcubeu la vreme de seară când luna mai mai că fugărea soarele la culcare.

Vara asta îmi aduce aminte de anii copilăriei şi din alt punct de vedere. S-au făcut fruncte ... ca pe vremuri, toţi zarzării şi toţi caişii de printre blocuri, cei de la care nu vedeam mai mult decât florile minunate ale primăverii de-abia îşi mai ţin acum crengile încărcate de fructe. Pe vremea când eram eu copil era o bucurie nemăsurată mersul ''la şparlit'' de fructe de prin gradinile vecinilor. Azi însă copii au alte tentaţii, caisele aurii care stau grămadă pe cracă nu mai fac cu ochiul nimănui.

Oare curcubeul şi luna mai fac cu ochiul copiilor din ziua de azi?