luni, 1 decembrie 2014

Prima mea expoziţie personală de fotografie - “United Colours of London”


Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi
Clubul Fotografilor
Galeria de Artă “Labirint” – Parcul Copou
Cristian Ţibu
“United Colours of London”
Expoziţie de fotografie
Vernisaj: marţi, 2 decembrie 2014, ora 18.30, în Sala “Diotima”.
Perioadă: luni, 24 noiembrie 2014 – duminică, 14 decembrie 2014.
A surprinde spiritul unei metropole precum Londra e cu siguranţă o poveste fără sfârşit.
Oriunde te-ai afla eşti permanent sub o avalanşă de informaţii, forme, istorii, culori, mişcări, zgomote.
Cu o istorie mai veche de 2000 de ani dar cu urme vizibile încă, cu semne la tot pasul lasăte de un popor care a influenţat major istoria civilizaţiei umane, Londra este un mai-mult-decât-oraş extrem de viu. Un tumult continuu, intens dar totuşi calm, aşezat, o forfotă aproape fără întrerupere dar fără hărmălaie, fără nici o urmă de tărăboi.
Dacă reuşeşti să faci doi paşi în spate pentru a cuprinde mai bine imaginea de ansamblu începi să vezi de fapt urzeala unui mecanism uriaş, perfect articulat în care fiecare viaţa fiecărei rotiţe se derulează în ritmul său, dar într-o completă armonie cu întregul. Este precum un curcubeu care nu poate exista fără vreuna dintre componentele sale, oricât de diferite par ele.
Această expoziţie se vrea un soi de microscop care prezintă o parte dintre celulele acestui organism, un mic pas în acea poveste fără de sfârşit a Londrei.
Sunt prezentate 35 de fotografii 30×45 cm, realizate în Londra în perioada 25 iunie – 4 iulie 2014.
Afiş realizat de Mirela Ţibu.
Prezentare: Cristian Ţibu.
Expoziţie realizată şi cu sprijinul domnului Daniel Popescu (“Cosmos Foto Digital” – Braşov).

sâmbătă, 21 iunie 2014

Şi a fost Jethro Tull, la Iaşi...

...dacă îmi este permis împumutul acestei binecunoscute expresii ale unui şi-mai-bine-cunoscut fotograf de concerte.
   Da doamnelor, dommişoarelor şi domnilor, Ian Anderson, HIMSELF. Mă bucur enorm că am apucat să asist la un asemenea concert în Iaşi, cinste celor care au adus trupa asta în cadrul FIE. Dar nu pot să nu remarc promovarea aproape INEXISTENTĂ. Ştiu o mulţime de oameni care au aflat în ultima clipă de acest concert şi sunt cu siguranţă mulţi care vor afla mâine. Sau de luni încolo. Mi se pare un mare păcat, să nu fii în stare să anunţi un asemenea eveniment astfel încât în faţa scenei să fie un public mai numeros, pe care artiştii l-ar fi meritat cu prisosinţă.
    Sunt pe deplin convins însă că toţi cei care au fost în această seară acolo au gustat din plin  din deliciul unui act artistic veritabil, cum puţine se mai întâlnesc la "artiştii din zilele noastre". Entuziasm, profesionalism, pasiune, o plăcere nebună de a cânta, o dăruire de parcă ar fi cântat la Royal Albert Hall. Exact aşa am simţit, ca la toate trupele mari, că au venit acolo să cânte PENTRU MINE. 
     Şi de aceea le mulţumesc!

     RESPECT!