Pentru cine ard flăcările

E vineri seară și orașul e mai puțin animat ca de obicei. E sfârșit de februarie și e încă destul de frig. Acolo, în inima orașului, într-un loc pe unde trecem în grabă, graba noastră cea de toate clipele, e o flacără ce arde permanent. Arde pentru a ne aminti ceva ce mulți dintre noi nici n-au știut vreodată, că neamul ăsta a dat și fii acoperiți de glorie, nu numai rateuri. Sper să mai prind ziua când mândria pentru trecutul nostru va fi mai puternică decât rușinea prezentului.

Trepte

Cu mâna încleștată pe balustradă sau în plin avânt, în fiecare zi suim sau coborâm o treaptă. Fără să știm câte trepte mai sunt de urcat sau coborât și unde vom ajunge, dar cu credință în ceea ce ne urnește, pășim. Mie asta îmi dă speranță pentru că fiecare pas făcut e motivul pentru următorul.

Cheile Partnach

Vara asta am petrecut concediul în Bavaria. La doar 1500 de m de la marginea unui paşnic orăşel situat la poalele Alpilor am vizitat cele mai spectaculoase chei din viaţa mea. Accesul e doar pietonal şi de multe ori doar prin tuneluri săpate în stâncă, distanţa dintre pereţi e pe alocuri doar de 4-5 m şi din loc în loc sunt cascade. Sper să faceţi o idee iar dacă ajungeţi în zona Garmisch-Partenkirschen, nu rataţi!

Urbane

Sunt locuri pe lăngă care trecem zi de zi sau pe care le vedem o singură dată în viaţă. Ziduri, clădiri, alei, ferestre, arbori, oameni, umbre cărora le dăm de regulă prea puţină importanţă dar care îşi fac loc în mintea noastră, sapă andânc şi rămân acolo pe veci. Sunt cărămizile de care avem nevoie pentru (re)construcţia noastră permanentă.

Iarna

Iarna e anotimpul care îmi place cel mai mult. Poate pentru că îmi place schiul şi muntele, poate pentru că zăpada acoperă toată murdăria şi lasă ochiului doar curaţenia.  Poate pentru că atunci când e zăpadă MULTĂ, peste tot, cu nemiluita, ne este mai uşor să realizăm cât de mici suntem în faţa naturii şi cât respect îi cuvenim.

Borşa 1 Borşa 2

Borşa 3

Iaşi - Hadâmbu 1

Iaşi - Hadâmbu 2

La inceput de drum

Precum copilul din imagine, călăuzit însă nu de bunica sa sprijinită în toiag ci de credinţa că într-o zi voi reuşi, pornesc în căutarea drumului cel bun, drumul pe care fiecare şi-l visează în felul său dar care duce în acealaşi loc. Dincolo de noroiul cotidian, pe malul celalalt, curat, civilizat, uman. Am ales imaginile ca mijloc de comunicare cu VOI. Ele vă vor spune unde sunt şi ce fac,  ele vor încerca să vă arate bucuria sau tristeţea  fiecărui pas. Sper să îmi fiţi alături din când în când.