marți, 12 ianuarie 2010

Expoziţia de fotografie "Calendar eminescian"





Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a Municipiului Iaşi, b-dul Carol I, Parcul Copou
Clubul Fotografilor


Calendar eminescian


Expoziţie de fotografie 




Daniela Abageru, Sorin Aruştei, Daniel Bejenaru, Eugen Brodner, Adrian Bulgariu, Alin Chelariu,  Iulia Chiraş,  Anamaria Ciucanu, Smărăndiţa Colţa,
Alexandra Corneanu, Oana Damir, Cristian Gafiţescu, Adrian Gârneaţă,
Tudor Ghioc, Tiberiu Huideş, Cosmin Ivaşcu, Dan Mititelu,
Robert Nemţanu, Lucian Nistor, Cătălin Pârău, Antoaneta Popa,
Iolanda Popa, Ecaterina Şchiopu, Raul Trifan, Cristian Ţibu, George Vintilă. 




Vernisaj: vineri 15 ianuarie 2010, ora 20. Perioadă: 15 - 31 ianuarie 2010. 


După expoziţia "Fotovers" din 2009, de la Ipoteşti şi Iaşi, alcătuită din lucrări ale căror titluri erau strofe eminesciene, anul acesta, în 2010, cu prilejul aniversării a 160 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, 26 de membri ai Clubului Fotografilor au ilustrat cu 104 fotografii un (im)posibil Calendar eminescian, fără de an.
Fiecare din cele 12 panouri stradale ce alcătuiesc expoziţia este dedicat unei luni calendaristice şi cuprinde, alături de fotografii, câte o strofă a Poetului în care se regăseşte numele unui anotimp.

Extrase din cronica vremii:

"Acest Calendar conţine smântâna (ca să nu zicem crema) inteligenţei... din oraş. [...] Editorul crede a fi răspuns la o trebuinţă foarte simţită şi generală a poporului întreprinzând editarea acestui nou Calendar" (Mihai Eminescu).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu