luni, 12 decembrie 2011

Scrisoare deschisă catre domnul director al Casei de Cultură a Municipiului Iaşi ‘Mihai Ursachi’

Domnule Director,




Suntem un grup de voluntari care activează în Clubul Fotografilor. Din fericire (sau din păcate poate) activăm fără a fi activişti. Ne adunăm marţi seara de 2 ori pe lună, şi privim fotografii, vorbim despre ele, facem expoziţii şi încercăm să devenim fotografi mai buni. Şi facem asta de 3 ani încoace. Totul se întâmplă prin munca benevolă de sute şi mii de ore a unor persoane voluntare.

Domnule director Nichita Danilov, am dori să va simţim mândru de activităţile noastre. Nu ne felicitaţi, ci ne apostrofaţi, nu ne încurajaţi ci ne puneţi constant beţe în roate, fie că este vorba de acorduri de cenzură sau de reproşuri făţişe că nu v-am lăudat cand a fost prezentă o personalitate.

Toate aceste manifestări sunt simţite din decembrie 2010, în urma apariţiei conflictului dintre dumneavoastră şi Dan Mititelu.

Atunci ne-aţi suspendat Clubul, neţinând cont de Regulamentulul Clubului Fotografilor, pe care l-aţi semnat şi aprobat.

Ne-aţi reproşat personal că nu v-am lăudat în discuţiile avute cu invitaţii.

În 3 ani de existenţă a Clubului Fotografilor nu aţi participat la NICI UN VERNISAJ şi la NICI O ÎNTREVEDERE din cele peste 80 de expoziţii deşi aţi primit de fiecare dată invitaţii.

Aţi cerut instituirea unei cenzuri demne de anii 50 asupra blogului şi sitului Clubului Fotografilor fără nici un fel de motiv. Cenzura impusă a dus la eliminarea unor anunţuri despre fotografie din motive care şi acum ne scapă.

Ne-aţi interzis publicarea actelor de colaborare semnate între voluntarii Clubului şi Casa de Cultură pe care o conduceti.

În urma conflictului pe care l-aţi deschis cu domnul Dan Mititelu, l-aţi îndepărtat nemotivat din poziţia de coordonator al acestui Club, poziţie în care a activat cu succes vreme de 2 ani.

Am dori să simţim că preţuiti acest Club la valoarea cu care este investit de prietenii din asociaţiile şi cluburile similare din ţară şi de peste hotare, de la care primim felicitări. Ne dorim să încetati conflictul pe care îl aveţi cu domnul Dan Mititelu, pentru a putea avea loc revenirea domniei sale în activităţile din care i se resimte lipsa.

Aşteptăm cu interes un răspuns din partea dumneavoastră şi ne rezervăm dreptul să notificăm în mod oficial instituţiile abilitate pentru a cerceta justeţea faptelor petrecute.

În încheiere, dorim să ne exprimăm speranţa ca vom fi ascultati şi că lucrurile vor lua un drum democratic.



Data 12.12.2011

Semnatari

Ştefan Abageru
Cristian Ţibu
Alexandru Toma
Claudiu Răileanu
Ştefan Mardare
Codrin Băleanu
Lucian Cocea-Lionescu
Cătălin Viţelaru
Ştefan Isarie
George Vintilă
Gheorghiţă Epureanu
Lucian Nistor
Robert Mihăică
Bogdan Toma
Cosmin Ivaşcu
Tudor Manolache
Sorin Untu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu