Ordinea copacilor

Astăzi am ieșit prin pădurile de pe dealul Bucium, cu un bun prieten și cu puștiul său, ambii fiind în faza de învăța (re-învăța) mersul pe bicicletă pe coclauri. Am avut însă o mică revelație în legătură cu pădurea. Poți sta ceasuri în șir privind către copaci, în fel și chip sau te poți plimba printre ei cât vrei. De cele mai multe ori pădurea pare doar o adunătură de copaci. Când însă mergi cu viteză printre trunchiurile lor, când poteca îți fuge pe dinatintea ochilor repede-repede ți se deschide o altă perspectivă asupra pădurii, asupra locului unde crește fiecare copac. Și așa m-am trezit azi gândindu-mă la ORDINEA COPACILOR, cea mai perfectă cu putință. Și m-am închinat înaintea lor.

1)

2)3)

Flori(i)le la munte - partea a 4-a

1)

2)

3)

4)

5)

6)

7)

Flori(i)le la munte - partea a 3-a

Florile de munte, primăvara. Două vorbe despre imaginea 2, e un arbust mai rar care seamănă bine cu liliacul dar care înfloreşte foarte devreme, deodată cu ghioceii. În zona Ceahlăului i se spune TILICHIN şi creşte în zone mai umede şi neapărat umbroase. 

1)

2)

3)

4)

5)

6)

7)

8)

9)

10)

Pe drumuri de munte, de Florii

Al doilea "episod" din seria de la Izvorul Muntelui unde am fost de Florii. E cam târzie postarea mea ce-i drept, de atunci parcă toată lumea s-a schimbat, primăvara fiind deja la ea acasă. Voi încerca de acum să scriu mai puțin și să public mai multe fotografii. Spuneți voi mai multe despre ele, de bine sau de rău. Dacă vreți.

1)

2)

3)

4)

5)

6)

7)

8)

9)

10)

11)

12)

13)

Ce nu am apucat a face azi

Astăzi (încă) mai este ziua de naștere a unui vechi prieten, poate cel mai bun prieten din adolescență. Nu i-am scris nimic azi, cu toate că am adresa lui, cu toate că m-am gândit la momentul ăsta cu câteva zile înainte, cu toate că aș avea multe să îi spun, cu toate că nu-i prima dată când fac așa pentru ca mai apoi să regret. Oare câte din gesturile pe care NU le facem sunt dintre cele care ne-ar aduce mai multă liniște, dragoste, fericire? Oare de ce sunt(em) prada nimicurilor de peste zi pentru ca seara, în liniște, să ne dăm seama de cât de importante și simple lucruri AM UITAT sau NU AM AVUT TIMP să le facem?
Zilele trecute am fost la munte cu alți foarte dragi prieteni. Am fost acolo într-un anotimp incert, iarna de-abia dacă o mai vezi pe ici pe colo, primăvara încă-i prea timidă, doar câte o petală mai îndrăzneață tulburându-ne cromatic. Totul, atmosfera, oamenii, natura erau într-o stare de amorțeală de dinainte de trezire care m-a făcut să mă gândesc la ceea ce de fapt simt acum când scriu. Ce mare minune așteptăm pentru a ne TREZI pe noi? În fiecare primăvară este suficient să deschizi ochii și mintea și sufletul și toate răspunsurile sunt atât de la îndemână încât chiar nu a(ve)m nici o scuză.
Cu speranța că poate nu e prea târziu îi urez La Mulți Ani prietenului meu, el va ști cândva (dacă nu o știe deja) că gândurile mele se duc mereu către el și sper că mâine voi rupe mai mult timp pentru a face asta așa cum (și când) trebuie. Pentru binele vostru, al celor la care țin și cărora poate nu apuc a spune asta. Și al meu.

1)
2)
3)
4)

5)