Ce nu am apucat a face azi

Astăzi (încă) mai este ziua de naștere a unui vechi prieten, poate cel mai bun prieten din adolescență. Nu i-am scris nimic azi, cu toate că am adresa lui, cu toate că m-am gândit la momentul ăsta cu câteva zile înainte, cu toate că aș avea multe să îi spun, cu toate că nu-i prima dată când fac așa pentru ca mai apoi să regret. Oare câte din gesturile pe care NU le facem sunt dintre cele care ne-ar aduce mai multă liniște, dragoste, fericire? Oare de ce sunt(em) prada nimicurilor de peste zi pentru ca seara, în liniște, să ne dăm seama de cât de importante și simple lucruri AM UITAT sau NU AM AVUT TIMP să le facem?
Zilele trecute am fost la munte cu alți foarte dragi prieteni. Am fost acolo într-un anotimp incert, iarna de-abia dacă o mai vezi pe ici pe colo, primăvara încă-i prea timidă, doar câte o petală mai îndrăzneață tulburându-ne cromatic. Totul, atmosfera, oamenii, natura erau într-o stare de amorțeală de dinainte de trezire care m-a făcut să mă gândesc la ceea ce de fapt simt acum când scriu. Ce mare minune așteptăm pentru a ne TREZI pe noi? În fiecare primăvară este suficient să deschizi ochii și mintea și sufletul și toate răspunsurile sunt atât de la îndemână încât chiar nu a(ve)m nici o scuză.
Cu speranța că poate nu e prea târziu îi urez La Mulți Ani prietenului meu, el va ști cândva (dacă nu o știe deja) că gândurile mele se duc mereu către el și sper că mâine voi rupe mai mult timp pentru a face asta așa cum (și când) trebuie. Pentru binele vostru, al celor la care țin și cărora poate nu apuc a spune asta. Și al meu.

1)
2)
3)
4)

5)