luni, 18 mai 2009

Cârtița sub soarele verii

Astăzi vă prezint câteva imagini surprinse în plimbarea de ieri făcută cu bicicleta, pe coclauri, prin jurul Iașiului nostru drag. Cred că marii majorități a privitorilor imaginile nu vor provoca altceva decât o ușoară repulsie, dar mie mi s-a părut interesant. O dată ca experiment fotografic deoarece nu vezi în fiecare zi o cârtiță la lumina zilei (apropo, dacă știe cineva detalii legate de specia asta să spună, e binevenit, deoarece eu știam cârtița ca fiind cu blana de culoare mai închisă, neagră chiar și cu un bot mai lung. Poate asta nici nu e cârtiță, habar nu am).
Pe lângă ineditul situației altceva însă m-a făcut să vă scriu și să vă arăt toate astea.
Imaginile sunt surprinse chiar în amiaza mare, în jur de ora 13.00, afară soarele ardea necruțător iar la umbră temperatura depășea 26 de grade Celsius. Animalul respectiv era cu siguranță rătăcit cumva într-un mediu extrem de ostil lui, pe care nu-l cunoștea și era complet derutat. Mișuna de colo-colo pe aleea betonată căutând o scăpare. A ajuns la un moment dat pe pământ dar pământul era atât de uscat încât nu făcea mare diferență cu betonul. Am scos aparatul, am tras în mare grabă câteva cadre pentru a nu rata momentul dar tot drumul meu către casă nu am avut în cap decât imaginea unui animal cvasiorb, cvasineputincios, orbecăind disperat în căutarea unei scăpări dintr-o situație în care toate-i sunt potrivnice. Sincer, așa mă simt și eu de (prea) multe ori în mijlocul minunatei noastre societăți a zilelor noastre, orbit de minciunile care mi se repetă zilnic în față fără nici o rușine de către cei pe care îi plătim ca să ne spună adevărul, fără nici o putere de a schimba ceva real în jurul meu. Fără scăpare.
Totuși lecția naturii are un final fericit. Mai speriat, mai ezitant, mai țipând agresiv când simțea apropierea mea, animalul și văzut totuși de drum și găsit adăpost la umbra unor buruieni de unde, după ce avea să-și tragă sufletul, urma să continue efortul de a-și regăsi universul pierdut.






4 comentarii:

  1. Buna, nu e vorba de cartita comuna - Talpa europea, ci de alt animal.
    Ai fotografiat un orbete - Spalax leucodon. Asta ar fi o identificare asa in mare a speciei. Exista vreo 2 specii si vreo 3 subspecii ale genului Spalax in Romania. Pentru o identifificare mai serioasa a speciei trebuiesc masurati niste indici craniometrici si unele aspecte ale dentiei.
    In zona Moldovei mai raspandita este subspecia Spalax microphthalmus graecus (orbete rasaritean).

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţumesc frumos pentru comentariul deosebit de documentat. La câteva zile după postarea mea m-a sunat un amic vânător (care bate cu puşca în spate dealurile pe care le bat eu pe bicicletă şi cu camera foto în rucsac) care mi-a zis că animalul nu e cârtiţă ci orbete şi că cică în perioada asta ies mai des pentru împerechere şi "se mai rătăcesc"... Înainte de sau după... (ăsta a fost comentariul meu maliţios !) Eu neavând mai multe informaţii am preferat să nu fac corecţia dar comentariul tău e foarte binevenit şi pentru asta, încă o dată, îţi mulţumesc

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna Cristi,

    Faine poze, iti trebuie noroc sa te intalnesti cu orbetele la lumina zilei. Eu as fi interesat unde ai observat acest exemplar? Cu stima, Attila

    RăspundețiȘtergere
  4. Mulţumesc. După cum scriam şi în articol, eram în plimbare cu bicicleta, exploram un cartier nou de vile răsărit nu de mult pe nişte dealuri din jurul Iaşului. De roată împrejurul oraşului (iar asta e valabil nu numai pentru Iaşi) era plin de livezi sau vii care mai întâi au fost lăsate în paragină apoi s-au vândut sau retrocedat şi se transformă încet-încet în noi cartiere de case. Zona în care eram e în Valea Adâncă înspre Ezăreni şi numai fusesem de foarte multă vreme pe acolo. Zona era la vremea aceea deja plină de case terminate, străzile erau betonate sau asfaltate. O suburbie semi-rurală a Iaşului.

    RăspundețiȘtergere