Tură foto prin casă (sau despre fotografia de carantină). Partea II-a. Color.

       Când am început ”tura” asta foto, m-am gândit cum să fac să fotografiez îngrijorarea, spaimele, anxietatea, necunoscutul, fără să mă aștept ca odată ”prinse” în cadre, ele să dispară din sufletul meu.

       Și m-am trezit deodată, așa cum spuneam și deunăzi, atunci când chiar mă așteptam cel mai puțin că vine fotografia să-mi redea liniștea și echilibrul.

        Bănuiesc că tot așa e și cu credința în Dumnezeu.

Tură foto pe-afară (sau despre plimbarea motivațională de primăvară)

       Nu doar pentru că ieri a fost duminică și un pic mai cald și un pic mai frumos afară ci mai ales pentru că Mirela nu mai ieșise din casă decât O SINGURĂ DATĂ începând din 11 martie de când s-au suspendat cursurile, am decis să-mi scot consoarta la plimbare. Și deoarece ar fi putut fi complicat cu explicatul către autorități a nevoii de aerisire a neuronului am decis să facem o plimbare MOTIVAȚIONALĂ, în jurul cimitirelor :-). ...RELOR, pentru că sunt 3 pe lângă blocul nostru, pe deal. ”Sf. Treime”, ortodox și public, cel Evreiesc și unul nou, privat și multi-confesional, ”Sf. Ioan Botezătorul”, de care sincer, acum am aflat.

      Pe dealul nostru, liniște. Oarecum normal. Pe dealul celălalt, liniște. Oarecum nefiresc. Nici măcar UN FUM de mici, nimicuța!

      În rest, natura își vede de treaba ei, floricele, speranțe, albinuțe, miresme proaspete de primăvară...

        Cum  spuneam, motivațional!

Tură foto prin casă (sau despre fotografia de carantină). Partea I-a. Alb-negru.

        În 2007, când am început să privesc spre ceea ce fotografiez cu alți ochi, cu gândul la ceea ce aș vrea să spună fotografia mea, sau cum să fac să se vadă un anume ”ceva ce simt” prin pozele mele, nu știam de ce fac asta. S-a dovedit atunci o foarte bună cale spre păstrarea sănătății mintale, am cunoscut oameni tare faini, moduri complet diferite de a vedea și de a trata viața. În două vorbe fotografia a fost o soluție salvatoare spre a merge mai departe pe calea mea.

          Acu recent, de câteva luni bune însă, inspirația se pare că bate doar pe la alte porți, plafonarea pare tot mai evidentă și îndepărtarea de fotografie se insinuează discret dar hotărât.  A trebuit să vină criza, carantina, toate cele ca să descopăr,  din nou câtă liniște și echilibru îți poate aduce o activitate capabilă de a-ți stârni focul ce mocnește în adâncuri. Și cât de mare este lumea asta mică din jurul fiecăruia.