marți, 10 iunie 2014

Moşii de vară la Luceni, com. Victoria


        Despre vizitele unor membri ai Clubului Fotografilor la Frăsuleni, sat din apropierea Iaşului dar atât de departe totuşi, am mai scris. Găsiţi istoric, detalii şi multe fotografii pe aici, pe colo.
        Şi iată cum după ani, cele făcute/văzute/fotografiate de noi pe meleagurile acelea sunt descoperite de părintele Teofil Constantin Olaru, preot paroh în satul Luceni, tot în comuna Victoria, pe malul Jijiei. Sat atestat tocmai din 1436 unde o mână de oameni se străduiesc să ducă mai departe tradiţiile şi credinţa. Pe această linie se înscrie şi iniţiativa de a serba Moşii de vară în sat şi prin aducerea unor invitaţi care să le mai lumineze viaţa localnicilor, chiar şi pentru o clipă. Detalii despre istoricul acestei iniţiative găsiţi aici.
        Anul acesta părintele Teofil a invitat Clubul Fotografilor iar o parte din cele petrecute într-o frumoasă şi simplă zi de sâmbătă, una dintre acele zile pe care mi le doresc mai dese în viaţa mea, veţi putea vedea în cele ce urmează.

       Astăzi, oamenii din Luceni, color. 












joi, 29 mai 2014

“AN 2013″ Expoziţie de fotografie

Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi
b-dul Carol I, Parcul Copou
Galeria de Artă “Labirint”
Clubul Fotografilor
“AN 2013″
Expoziţie de fotografie
Ştefan Abageru, Ciprian Alupoae, Eugen Anghel, Ioan Apetrei, Nicu Apostu, Sorin Aruştei, Marius Balan, Claudiu Bîrliba, Alina Bîtea, Bogdan Burcă, Mihaela Burlacu, Constantin Cabiniuc, Bogdan Cernea, Ioana Chişcaru, Ramona Cioancă, Constantin Ciobanu, Constantin Ciofu, Lucian Cocea-Lionescu, Vlad Colotilă, Melania Cuchi, Raluca Damian, Gheorghiţă Epureanu, Cristian Gafiţescu, Romică Horhotă, Vasile Iacob, Bogdan Iftime, Ovidiu Isare, Cosmin Ivaşcu, Florin Machidon, Dan Mandachi, Ciprian Marinescu, Lucian Maxim, Dorin Mocanu, Doru Nastas, Anamaria Oanea, Gabriela Paicu, Antoaneta Popa, Codrin Popescu, Adrian Purice, Ionuţ Rebegea, Petronela Şerbănescu, Dan Ştefănescu. Alexandru Toma, Bogdan Toma, Cristian Ţibu, Sorin Untu, Vasile Ursache, Cătălin Vârgă, Cristian Vidraşcu, Andrei Weingold, Iulia Weingold, Cristina Zaharia, Irina Zaharia, Silviu Zamfir, Oana Zobu.
Vernisaj: marţi, 3 iunie 2014, ora 18.30, Sala “Diotima”.
Prezintă: Cristian Ţibu.
Perioadă: luni, 26 mai a.c. – vineri, 6 iunie 2014.
Program: luni-vineri, între orele 8.00-20.00.
Organizatorul expoziţiei: Cristian Ţibu.
Afiş realizat de Iulia Weingold.
Anunţ şi mediatizare: Dan Mititelu.
*********
Continuând seria expoziţiilor retrospective anuale, 55 din membrii Clubului Fotografilor şi-au selectat fiecare câte o fotografie alb-negru realizată în anul 2013 şi le-au reunit într-o nouă expoziţie colectivă.
Cele 55 de fotografii sunt prezentate în două expoziţii paralele.
Lucrările sunt expuse într-o formă tradiţională, în Galeria de Artă ”Labirint” a Casei de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi, aflată în Parcul Copou.
În acelaşi timp, fiecare imagine a fost imprimată pe câte un tricou personalizat, ce va îmbrăca, după voie şi la nevoie, autorul fotografiei.
Cu prilejul Zilei Copilului şi Copilăriei, autorii lucrărilor îşi vor prezenta fotografiile pe viu, purtându-şi fiecare povara propriei capodopere, ilustrând în mod concret şi artistic dictonul grecesc “tot ce-i al meu port cu mine”.
Duminică, 1 iunie 2014, desfăşurarea expoziţiei vivante se va face în Iaşi, după următorul program:
– Piaţa Palatului Culturii, între orele 11.45 şi 12.00;
– Parcul Teatrului Naţional “Vasile Alecsandri”, între orele 12.15 şi 12.30;
– Piaţa Unirii, între orele 12.45 şi 13.00.
În aceste locuri şi intervale orare, membrii Clubului Fotografilor vă aşteaptă să le priviţi lucrările imprimate pe tricouri.
Cu aceste prilejuri, la cerere, prin viu grai, autorii vor oferi trecătorilor informaţii tehnico-artistico-spiritualo-copilăreşti.
În caz de vreme nefavorabilă – de ploaie, adică – nu se ştie ce se va face.
Vernisajul tradiţional al expoziţiei este programat marţi, 3 iunie 2014, la ora 18.30, în Sala “Diotima” de la Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi, aflată în Parcul Copou.
Pentru a sublinia dimensiunea copilărească a demersului artistic, acest vernisaj este programat în acelaşi loc, în aceeaşi dată şi exact la aceeaşi oră cu vernisajul unei alte expoziţii colective de fotografie, intitulată “Ţipete de bucurie”.
Detalii despre expoziţia “Ţipete de bucurie”, realizată integral de copii adevăraţi şi prezentată în aceeaşi perioadă, în Galeria de Artă ” La Gard”, aflată tot în Parcul Copou din Iaşi, se află în:
http://clubul-fotografilor.ro/blog/?page_id=11293.

“Ţipete de bucurie” - Expoziţie de fotografie


Şcoala Primară “EuroEd”
Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi
O iniţiere în Fotografie cu Dan Mititelu
Clubul Fotografilor
Galeria de Artă “La Gard”
b-dul Carol I, Parcul Copou, Iaşi
“Ţipete de bucurie”
Expoziţie de fotografie
Boris Anton, Petra Căliman, Călina Chiriţă, Ioana Crega, Rareş Onofrei, Maria Ostaficiuc, Ana Zaharia.
Vernisaj: marţi, 3 iunie 2014, ora 18.30, Sala “Diotima”.
Prezintă: Dan Mititelu.
Perioadă: joi, 29 mai a.c. – luni, 9 iunie 2014.
Program: non-stop, în toate zilele săptămânii.
Finanţatori ai expoziţiei: Ştefan Abageru şi Cristian Ţibu, organizatori ai Clubului Fotografilor, cu suflete de copii.
Afiş, anunţ şi mediatizare: D. M.
************
În cadrul Şcolii Primare “EuroEd” din Iaşi, în perioada octombrie 2013 – iunie 2014, s-a desfăşurat un (par)curs inedit, intitulat “O iniţiere în Fotografie cu Dan Mititelu”.
Vârstele celor şapte participanţi variază între şapte şi opt ani, nu de fotografie, ci de viaţă, autoarele şi autorii acestei pozne fiind elevi în clasa I-a.
Săptămânal, în spaţiul şcolar organizat, câte cincizeci de minute, 7+1 copii s-au jucat împreună de-a Fotografia.
Timp de un an şcolar, tot săptămânal, cinci domnişoare şi doi domnişori şi-au foto—grafiat gândurile şi stările, fiecare cu ce a avut la îndemână.
Cu D.S.L.R.-uri, compacte, celulare, tablete sau creioane, cei şapte şcolari au realizat lucrările prezentate în cele 17 panouri ce alcătuiesc Galeria de Artă “La Gard”.
Fotografiile, desenele, frazele şi inimioarele copiilor se află prinse la vedere spre bucuria tuturor.
Pentru a serba cu toţii, mari, mici şi mititei, Ziua Copilului şi a Copilăriei, vernisajul acestei expoziţii se va desfăşura împreună cu vernisajul expoziţiei colective “AN 2013″, realizată de copiii mai adulţi ce sunt membri ai Clubului Fotografilor care şi-au expus lucrările (şi tricourile) în aceeaşi perioadă, în Galeria de Artă “Labirint” a Casei de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi, aflată, ca şi Galeria de Artă “La Gard”, tot în Parcul Copou.
Detalii despre expoziţia “AN 2013″:
http://clubul-fotografilor.ro/blog/?page_id=11291.
************

miercuri, 12 martie 2014

Expoziţia colectivă “O mână de oameni”



Clubul Fotografilor
Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi
b-dul Carol I, Parcul Copou
Galeria de Artă “Labirint”
“O mână de oameni”
Expoziţie colectivă de fotografie
Ioan Apetrei, Nicuşor Apostu, Andrei Bobu, Claudiu Bîrliba, Ioana Chişcaru, Constantin Ciobanu, Constantin Ciofu, Vlad Colotilă, Raluca Damian, Gheorghiţă Epureanu, Ovidiu Isare,
Ciprian Marinescu, Dan Mititelu, Dorin Mocanu, Lucian Nistor, Ramona Oanea, Codrin Popescu,
Adrian Purice, Dan Ştefănescu, Bogdan Toma, Cristian Ţibu, Cristian Vidraşcu, Cristina Zaharia.
Vernisaj: marţi, 18 martie 2014, ora 18.30,
în sala “Diotima” – Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi, Parcul Copou.
Perioadă: luni, 17 martie 2014 – sâmbătă, 5 aprilie a.c.
Program: luni-vineri, între orele 9 şi 18.
Trudeşti, cuprinzi, joci, răsari, oferi, grăieşti, aşezi, trăieşti cu “O mână de oameni”.
Douăzeci şi trei dintre membrii Clubului Fotografilor şi-au dat mână cu mână, reunind într-o expoziţie 46 de lucrări (30 x 45 cm), având la îndemână subiectul comun al mâinii ca prelungire a gândului.
Organizator al expoziţiei: Claudiu Bîrliba.
Afiş de Adrian Purice.
************

luni, 3 martie 2014

A 117-a întrevedere la Clubul Fotografilor



Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi
B-dul Carol I, Parcul Copou
Clubul Fotografilor
A 117-a întrevedere: marţi, 4 martie 2014, de la ora 18.00.
Prelegeri publice despre Fotografie – în Sala “Diotima”.
Sumar
Din fotografia contemporană franceză:
lucrări de Josef Koudelka (n. 1938)
prezentate de Nicu Apostu.
Din fotografia contemporană letonă:
lucrări de Misha Gordin (n. 1946)
prezentate de Irina Zaharia.
Din fotografia contemporană iraniană:
lucrări de Mohammad Reza Domiri Ganji (n. 1990)
prezentate de Cristian Gafiţescu.
Din tehnica fotografiei:
aspecte ale zgomotului de imagine
prezentate de Ciprian Marinescu.
Moderator: Cristian Ţibu.
Accesul în sală este gratuit şi permis tuturor persoanelor pasionate de Fotografie.
Următoarea întrevedere publică se va petrece marţi, 1 aprilie 2014, de la ora 18.

luni, 10 februarie 2014

A 115-a întrevedere la Clubul Fotografilor


Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi
B-dul Carol I, Parcul Copou
Clubul Fotografilor
A 115-a întrevedere: marţi, 11 februarie 2014, de la ora 18.00.
Prelegeri publice despre Fotografie – în Sala “Diotima”.
Sumar
Din fotografia clasică rusă:
lucrări de Andrei Tarkovski (1932-1986)
prezentate de Claudiu Bîrliba.
Din fotografia contemporană americană:
lucrări de Leonard Nimoy (n. 1931)
prezentate de Cosmin Chidovăţ.
Din tehnica fotografiei:
aspecte ale înregistrării secvenţiale
prezentate de Ghenadie Cebanu.
Din estetica fotografiei:
criterii pentru selecţia lucrărilor (I)
prezentate de Dan Mititelu.
Moderator: Cristian Ţibu.
http://clubul-fotografilor.ro
Accesul în sală este gratuit şi permis tuturor persoanelor pasionate de Fotografie.
Următoarea întrevedere publică se va petrece marţi, 4 martie  2014, de la ora 18.