Flori(i)le la munte - partea a 3-a

Florile de munte, primăvara. Două vorbe despre imaginea 2, e un arbust mai rar care seamănă bine cu liliacul dar care înfloreşte foarte devreme, deodată cu ghioceii. În zona Ceahlăului i se spune TILICHIN şi creşte în zone mai umede şi neapărat umbroase. 

1)

2)

3)

4)

5)

6)

7)

8)

9)

10)

Pe drumuri de munte, de Florii

Al doilea "episod" din seria de la Izvorul Muntelui unde am fost de Florii. E cam târzie postarea mea ce-i drept, de atunci parcă toată lumea s-a schimbat, primăvara fiind deja la ea acasă. Voi încerca de acum să scriu mai puțin și să public mai multe fotografii. Spuneți voi mai multe despre ele, de bine sau de rău. Dacă vreți.

1)

2)

3)

4)

5)

6)

7)

8)

9)

10)

11)

12)

13)

Ce nu am apucat a face azi

Astăzi (încă) mai este ziua de naștere a unui vechi prieten, poate cel mai bun prieten din adolescență. Nu i-am scris nimic azi, cu toate că am adresa lui, cu toate că m-am gândit la momentul ăsta cu câteva zile înainte, cu toate că aș avea multe să îi spun, cu toate că nu-i prima dată când fac așa pentru ca mai apoi să regret. Oare câte din gesturile pe care NU le facem sunt dintre cele care ne-ar aduce mai multă liniște, dragoste, fericire? Oare de ce sunt(em) prada nimicurilor de peste zi pentru ca seara, în liniște, să ne dăm seama de cât de importante și simple lucruri AM UITAT sau NU AM AVUT TIMP să le facem?
Zilele trecute am fost la munte cu alți foarte dragi prieteni. Am fost acolo într-un anotimp incert, iarna de-abia dacă o mai vezi pe ici pe colo, primăvara încă-i prea timidă, doar câte o petală mai îndrăzneață tulburându-ne cromatic. Totul, atmosfera, oamenii, natura erau într-o stare de amorțeală de dinainte de trezire care m-a făcut să mă gândesc la ceea ce de fapt simt acum când scriu. Ce mare minune așteptăm pentru a ne TREZI pe noi? În fiecare primăvară este suficient să deschizi ochii și mintea și sufletul și toate răspunsurile sunt atât de la îndemână încât chiar nu a(ve)m nici o scuză.
Cu speranța că poate nu e prea târziu îi urez La Mulți Ani prietenului meu, el va ști cândva (dacă nu o știe deja) că gândurile mele se duc mereu către el și sper că mâine voi rupe mai mult timp pentru a face asta așa cum (și când) trebuie. Pentru binele vostru, al celor la care țin și cărora poate nu apuc a spune asta. Și al meu.

1)
2)
3)
4)

5)

Primăvara va veni

Astăzi am schimbat câteva rânduri cu un vechi prieten, prea vechi și din păcate prea departe azi, dar vorbele lui m-au luminat cumva. M-au făcut sa realizez cât de importante sunt pentru noi toți certitudinile cele MICI. Mănunchiul de chei pe care îl găsești acolo unde l-ai lăsat, săpunul pe care îl cauți cu ochii închiși sub duș, glasul pe care îl aștepți să-ți rostească "Bună dimineața". Sunt reperele cele mai solide pe care pășim către ce va fi mâine și cărora nu le dăm importanță, sunt așa pentru că așa trebuie să fie și gata. Luăm ca atare ce putem lua din lumea din jurul nostru, fiecare după cât consideră că "i se cuvine" și cel mai adesea suntem tentați să uităm să cântărim CE și CÂT ar trebui să dăm înapoi. Și CUI.
Atât de mult îmi place iarna încat niciodată nu am fost mai mult decât pe jumătate bucuros de venirea primăverii. Pentru mine primăvara e certitudinea despărțirii de iarnă. Dar, precum acel "bună dimineața" mult visat, PRIMĂVARA CARE VA VENI e semnul că toate sunt la locul lor, așa cum știm, că dincolo de toate exagerările noastre de fiecare zi e CINEVA acolo care are grijă de tot.
Și atunci să zbori nu mai pare chiar așa un vis...

1)

2)

3)

4)
5)

Mănăstirea Dobrovăț

Ultima ctitorie a lui Ștefan ce Mare, neterminată însă pe timpul vieții sale, zace parcă într-un colț uitat de lume. La doar 30 de km de Iași, într-un sat dintr-o comună nu tocmai săracă putem găsi acest lăcaș care, cu ceva mai mult noroc ar fi putut arăta ca Putna sau ca Voronețul. Timpul însă nu a mai avut răbdare și acum, după cinci secole ne străduim doar să ne imaginăm cum ar fi putut arăta dacă Măria Sa desăvârșea lucrarea începută și să refacem cele ruinate de trecerea timpului. Mai multe detalii aici.

1.
2.
3.

4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.

Rătăcit

Aproape în fiecare zi oamenii consumă energii mai mari sau mici, fiecare după ambiţie şi posibilităţi, pentru a ieşi în evidenţă, pentru a fi altfel decât restul lumii. Timp, bani, sentimente şi ce-o mai avea fiecare la dispoziţie, investim fără reţineri în unicitatea mult dorită. De multe ori însă în încercarea asta oamenii devin lacomi dorindu-şi prea mult să fie 'cei mai cu moţ' şi sacrifică tocmai ceea ce îi face oameni adică relaţiile cu ceilalţi, deasupra cărora se căznesc să se ridice. Ba mai mult decât atât, deformează totul în jurul lor ajustând realitatea după nevoia personală de succes. Târziu, foarte târziu, unii poate niciodată, ei realizează eşecul demersului lor şi se trezesc singuri într-o lume pe care nu o înţeleg şi care îi respinge.